Se afișează postările cu eticheta altele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta altele. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 iunie 2014

binecuvântarea animalelor


Chiar dacă puţină lume ştie, Biserica face rugăciuni nu doar pentru credincioşii ei, ci şi pentru natura înconjurătoare şi animale. O astfel de ierurgie a avut loc zilele trecute (joi, 19 iunie)  la Buciumi cu ocazia organizării de către Primărie a unei expoziţii de bovine. La eveniment au fost prezenţi -pe lângă oficialităţi şi reprezentanţi ai sectorului agricol- şi preoţii din comună cu care am slujit împreună slujba Te-Deum'ului însoţită de rugăciuni pentru animale şi sănătatea lor.

joi, 29 mai 2014

Liturghie în parohia Pria

Ca fiu al satului am primit cu drag misiunea de a-l înlocui pe părintele paroh la slujba Înălţării Domnului. Orice slujire într-un alt loc decât în propria parohie îţi oferă posibilitatea de experimenta lucruri diferite şi mai ales îţi dă prilejul de a întâlni alţi oameni care uneori se raportează altfel la atmosfera bisericească şi la sfintele slujbe. Oricum, evlavia este aceeaşi, poate puţin mai pronunţată faţă de ceea ce ştiu că am în parohia proprie. De asemenea, şi prezenţa în lăcaşul de cult este mult mai numeroasă, fapt perfect justificabil prin numărul mult mai mare de credincioşi ortodocşi şi lipsa altor culte de tip protestant şi neoprotestant.
La sfârşitul Sfintei Liturghii am ieşit împreună cu enoriaşii în curtea bisericii unde am săvârşit slujba parastasului pentru eroii neamului românesc. Iar la ora 12:00 s-au tras clopotele pentru cei care s-au jertfit pentru patrie şi neam şi au făcut ca în ţara noastră se se vorbească încă româneşte iar în bisericile noastre să se poată sluji în continuare în rit creştin ortodox. În veci să fie pomenirea lor!

luni, 12 mai 2014

vizită "de lucru" lângă Zalău

Azi, cu ocazia şedinţei preoţeşti lunare şi în duhul binevenitei tradiţii de a vizita din când în când anumite parohii din protopopiat am fost oaspeţii câtorva parohii din apropierea Zalăului: Aghireş, Fetindia, Meseşenii de Sus şi Meseşenii de Jos.
 
Primul popas după plecarea din faţa Protopopiatului a fost noul centru de zi "Sfântul Ştefan" din parohia zălăuană cu acelaşi nume, inaugurat luna aceasta pe 6 mai, în fostul sediu provizoriu al Episcopiei. Astfel, spaţiul în care funcţionează centrul a fost pus la dispoziţie cu titlu gratuit de Consiliul Judeţean Sălaj, finanţarea pentru cele două mese calde pe zi care vor fi oferite copiilor este asigurată din bugetul Consiliului Local al Municipiului Zalău, iar Parohia „Sfântul Arhidiacon Ştefan” va suporta plata cheltuielilor curente. De asemenea, credincioşii parohiei s-au mobilizat şi au donat centrului mobilier şi echipamentul necesar funcţionării. Beneficiarii serviciilor sunt 20 de copii care au fost selectaţi conform criteriilor de vulnerabilitate socială, în urma unor anchete sociale efectuate cu acordul Direcţiei Comunitare de Asistenţă Socială Zalău şi cu acordul părinţilor, respectiv a tutorilor legali. Personalul centrului este format dintr-un asistent social şi un pedagog, ambii cu activitate permanentă, precum şi din cadre didactice şi medicale care urmează să lucreze în regim de voluntariat.

Al doilea popas a fost făcut în biserica din Aghireş unde părintele paroh ne-a prezentat pe scurt activitatea sa (în special cea gospodărească) de la venirea sfinţiei sale în parohie în anul 1999. Lucrările ce s-au făcut aici sunt impresionante: restaurarea stucturii de rezistenţă, pictură interioară, iconostas, clopote electrice, uşi din lemn de tei, geamuri noi, modificarea anexelor, spaţii pentru sală de mese şi un viitor muzeu parohial, curte interioară frumos îngrijită, cu multă verdeaţă şi trandafiri. Ce mi-a atras atenţia (pe lângă alte lucruri frumoase şi minunate) a fost via plantată în curtea generoasă a bisericii, precum şi faptul că mai multe femei din comitetul parohial ne-au întâmpinat în costum popular, lucru obişnuit pentru membrii parohiei care îmbracă aceste costume când participă la sfintele slujbe. La ieşirea din biserică am rostit o ectenie în faţa mormântului părintelui Droj Nicolae care a slujit înainte aici.

După un scurt drum a urmat biserica parohiei Fetindia, fostă filie la parohia Aghireş, actualmente parohie de sine stătătoare. Deşi de dimensiuni modeste, biserica are un aer cald, prietenos. Puţinii, credincioşii de aici sunt ataşaţi de Biserică iar peisajul este de-a dreptul mirific. Încă de la intrare am fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Pe lângă prezentarea făcută, am aflat cu bucurie de existenţa în această biserică a unor părticele sfinte moaşte aduse de la Sfântul Munte Athos ce urmează a fi expuse în biserică pentru închinare după finalizarea documentelor specifice. De asemenea, muzica bizantină din fundal şi mirosul de tămâie au contribuit din plin la atmosfera duhovnicească.

Urmând un drum recent asfaltat am ajuns în parohia Meseşenii de Sus (numită şi Căţelu) unde părintele Şortan Marius ne-a prezentat în câteva cuvinte istoricul parohiei, precum şi preoţii care au slujit pe parcursul timpul aici. Biserica are o arhitectură specifică, având un mic cimitir în curtea bisericii precum şi un frumos altar de vară, construit din lemn.

Ultima oprire a fost parohia Meseşenii de Jos (numită Căţeluşa), târnosită anul trecut în luna iunie. După anul 2000, prin grija preotului paroh, Biserica a fost împodobită cu pictură nouă în tehnica frescă şi a fost înzestrată cu un icostas superb din lemn. Pardoseala a fost izolată şi placată cu gresie iar în exteriorul bisericii acoperişul a fost schimbat în întregime, pereţii au fost vopsiţi, iar fundaţia a fost placată cu piatră. Totul este nou şi bine pus la punct. 
În acestă biserică s-a desfăşurat şi şedinţa lunară şi, de asemenea prezentarea unei conferinţe tematice legată de Taina Spovedaniei. Agapa frăţească s-a organizat la căminul cultural din localitate, proaspăt renovat şi dotat cu toate cele necesare.
Per ansamblu, a fost o experienţă frumoasă şi de suflet, fiecare parohie vizitată oferind oaspeţilor prilejul de a vedea şi a învăţa ceva nou. Mulţumim încă o dată părintelui Protopop pentru iniţiativă (din câte ştiu eu unică în Episcopia Sălajului) şi nădăjduim la o viitoare vizită în protopopiat.

joi, 8 mai 2014

alegeri pentru membrii Adunării Eparhiale

Azi, 8 mai 2014 au avut loc alegeri pentru membrii Adunării Eparhiale (clerici şi mireni) în cele patru circumscripţii electorale din Episcopia Sălajului. Din Circumscripţia 4 a făcut parte şi parohia noastră, alături de parohiile de pe Valea Agrijului şi zonele conexe: Românaşi, Păuşa, Agrij, Buciumi, Bogdana, Huta, Sângeorzul de Meseş, Răstolţu mare, Răstolţu Deşert, Bozna, Treznea, Ciumărna, Poarta Sălajului, Chichişa, Romita, Gălpâia, Jac, Sânmihaiul Almaşului şi Berecea. 
Lucrările sedinţei de alegere au avut loc în biserica parohiei Românaşi. Dintre clerici a fost ales în unanimitate părintele de Pop Ovidiu de la parohia Păuşa iar dintre mireni, câte un corator (epitrop) din Treznea respectiv Răstolţul Mare.
După finalizarea alegerilor, la invitaţia părintelui paroh Gherman Gheorghe, clericii au vizitat aşezământul social de la Românaşi aflat încă în construcţie. Pe lângă spaţiile dedicate vârstnicilor şi copiilor abandonaţi, există în incintă şi o frumoasă capelă aflată în lucrări de pictură.

miercuri, 9 aprilie 2014

partener de dialog în proiectul "şcoala altfel"


Am primit cu plăcere invitaţia consilierului educativ şi ai câtorva profesori de la Liceul Tehnologic Mihai Viteazul Zalău de a participa şi eu în cadrul proiectului naţional "Şcoala altfel". Structurată sub forma unui dialog şi numită "Cuvinte pentru suflet" activitatea/atelierul a avut ca principal obiectiv pregătirea tinerilor pentru Taina Spovedaniei şi Sfânta Împărtăşanie. Întrebările venite au arătat interesul şi dorinţa celor prezenţi de a afla mai multe. Discuţiile axate în mod concret pe aspecte reale ale vieţii s-au prelungit destul de mult, însă nimeni nu a dat semne de oboseală sau dorinţa de a pleca.  


marți, 1 aprilie 2014

OrthPhoto.net

Pentru iubitorii de fotografie strict ortodoxă există un site unde credincioşii ortodocşi din toate ţările postează imagini cu tematică ortodoxă (ce trec printr-un proces de selecţie). Sunt mai multe categorii:
- peisaje
- arhitectură (biserici, mănăstiri, capele, morminte, troiţe, altele)
- interior (catapeteasmă, icoane, fresce, cruci, altele)
- reportaj (sărbători, slujbe, tradiţii locale, evenimente, altele)
- oameni (ierarhie, monahi, clerici, credincioşi, altele)

Deşi site-ul e încă în versiune beta (de test) e funcţional şi util, dând posibilitatea de a descoperi lumea ortodoxă cu evenimentele ei (în imagini) din aproape toate tările. Pe locurile fruntaşe (cu peste 10.000 de imagini) sunt Polonia şi Serbia. Între 5.000 şi 10.000 de imagini sunt fotografii din ţări precum România, Rusia, Bulgaria şi Grecia. Iar sub 5.000 sunt celelalte ţări: Muntenegru, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Statele Unite, Israel, Georgia etc... Anul acesta site-ul împlineşte 10 ani de existenţă şi promite că va avea în curând o nouă înfăţişare, cu mai multe îmbunătăţiri.

duminică, 30 martie 2014

Liturghie la Răstolţu Mare

Deoarece părintele paroh este bolnav, în perioada Postului Mare ne-am oferit mai mulţi preoţi din protopopiat să slujim pe rând Sfânta Liturghie pentru credincioşii din sat. Azi, în a patra Duminică din Post am fost rânduit să slujesc eu. Deşi n-am fost niciodată aici, am avut încă de la început un sentiment plăcut. Oamenii sunt calzi, deschişi şi primitori. Iar biserica nouă este extraordinar de frumos pictată şi împodobită; iar altarul muuult mai spaţios. Biserica a fost plină de lume, deşi satul nu este mare. În plus am avut plăcuta surpriză să-i am la slujbă şi pe câţiva dintre credincioşii mei, din Bodia.
Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni.

duminică, 22 decembrie 2013

Colinde la Creaca şi Treznea


Colindele şi-au continuat farmecul şi binecuvântarea la alte două parohii din protopopiatul Zalău: Creaca şi Trezenea. Împreună cu câţiva preoţi din corala "Laudamus Deum" am colindat şi la Creaca, alături de copiii de la Năpradea, Poarta Salajului, Borza şi Creaca. Iar mai apoi, am poposit la poalele Meseşului, la Treznea, unde copii de la Creaca au întors colinda şi unde gazdele au organizat un concert de colinde sub forma unei şezători (au colindat atât preoţii prezenţi, cât şi credincioşii din biserică, alternativ). În ambele parohii s-a ţinut la început câte un Te-Deum. 
Bunul Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni.