Lumina

Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. (Ioan 1:9)

Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii. (I Tesaloniceni 5:5)

Lumina este Hristos iar în afara Lui ne aflăm în întunericul neştiinţei, în bezna necredinţei şi în frigul însingurării de Dumnezeu şi al răcirii dragostei creştine faţă de aproapele nostru.

Şi tot despre lumină, ca o completare a teologului rus Paul Evdokimov:  "Pe planul optic ochiul nu zăreşte lucrurile, ci puţinul de lumină reflectată de obiecte. Obiectul nu este vizibil decât numai pentru că lumina care se uneşte cu obiectul, îl îmbrăţişează şi ia forma sa, îl figurează şi îl descoperă." (Paul Evdokimov - Rugul Aprins)

Decalogul ieromonahului Savatie Baştovoi

    1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

    2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

    3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar.  Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

    4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

   5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

   6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

   7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

   8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală -  principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

   9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.

   10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

Autor: Ieromonah Savatie Baştovoi

gând în Joia Mare

Tragedia cea mai mare a umanităţii NU este aceea că Hristos a rămas singur pe cruce şi că apostolii Săi L-au părăsit. Tragedia este că AZI Hristos rămâne singur, răstignit în umbra sfintelor altare iar creştinii îşi văd liniştiţi de "importantele" lor griji. Oricum, Hristos poate să [mai] aştepte (zic ei).

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi... (zice Biserica).

Rugăciune către Domnul Iisus Hristos pentru o moarte bună

      Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul Îndurării şi a toată milostivirea, îngenunchez înaintea Ta cu inima înfrântă şi zdrobită şi Îţi încredintez ceasul cel din urmă al vieţii mele şi ceea ce urmează după aceea.

      Când picioarele mele slăbite mă vor face să înţeleg că această corabie a vieţii mele se apropie de ţinta călătoriei: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când ochii mei slăbiţi şi tulburaţi de apropierea morţii, vor privi stăruitor către Tine: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când mâinile mele tremurânde şi amorţite nu vor mai putea ţine bine crucea Ta şi fără voia mea o voi lăsa să cadă peste patul durerii mele: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când obrazul meu palid şi buzele mele uscate vor produce teamă şi compătimire celor din jurul meu, vestind apropierea sfârşitului zilelor mele: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când urechile mele nu vor mai auzi vorbele oamenilor, ci vor asculta glasul Tău care va rosti Judecata de care va depinde soarta mea: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când gândurile mele vor fi întunecate de frica morţii, când sufletul meu se va lupta cu duhul întunericului, care va vrea să-mi acopere ochii sufletului, pentru a pierde Îndurarea Ta şi astfel să mă arunce în chinurile deznădejdii: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când inima mea obosită abia va mai bate, luptându-se cu vrăjmaşii mântuirii mele: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când voi vărsa lacrimile cele din urmă, semn al nimicniciei mele, primeşte-le ca pe o jertfă de pocăinţă şi în clipele acelea: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când cei din jurul meu, simţind sfârşitul vieţii mele, Te vor chema în ajutor pentru mine: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când simţurile mele nu vor înţelege ce se petrece în jurul meu şi voi fi în chinurile morţii: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când sufletul meu îşi va lua rămas bun de la lumea aceasta şi va lăsa trupul meu fără de viaţă, primeşte întoarcerea făpturii mele la Tine ca pe o jertfă ce Ţi se cuvine şi Te rog: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

      Când, în sfârşit, sufletul meu se va înfăţişa înaintea Ta şi va vedea pentru prima dată strălucirea negrăită a Dumnezeirii Tale, nu-l îndepărta de la Faţa Ta! Binevoieşte a mă primi în Cereştile Tale locaşuri, ca în veci să-Ţi cânt şi să Te slăvesc: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, ai milă de mine!

Cum să îl DISTRUGEŢI în mod eficient pe copilul vostru

Evident, este un text despre cum şi ce NU trebuie să facă părinţii cu copiii lor. Fac de la început precizarea aceasta pentru cei care ar putea crede că e vorba de altceva... şi că aş instiga la rău. Sarcasmul Tonul ironic al textului e cât se poate de evident.

"Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.

Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte “deştept”!

Nu îi spuneţi niciodată: “Aceasta este o faptă rea!” Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutăţile vieţii sau ceva rău i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea că societatea este aceea care îl nedreptăţeşte.

Să adunaţi voi, ceea ce el aruncă încolo şi încoace -cărţi, haine, pantofi- Să nu îi spuneţi niciodată: “Adună-le, pune-le la loc!” Astfel va crede că mama este roaba sa, şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată. Copilul vostru este genial şi ştie să facă distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!

Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre credinţă, Biserică, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmează. Când copilul va creşte, “va putea alege şi singur”.

Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă mai prejos decât ceilalţi copii şi “ca să nu ducă lipsă, aşa cum am dus noi”. Când va creşte mare, va fi sigur că valoarea unui om se judecă după câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

Să nu îi spuneţi niciodată: “Fă asta!” sau “Nu face aia!”, deoarece astfel se va simţi presat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar să îi provocaţi... anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede că în viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu asculţi niciodată de nimeni.

Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălalt în faţa copiilor fără nici o ruşine. (Nu vă îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumă psihică!). Mai târziu, când se va căsători, i se va părea normal să facă aceleaşi lucruri.

Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se afunde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi. Să nu îi vorbiţi, să nu îl îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, “de vreme ce aşa este firesc”.

Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că “îngeraşul vostru” poate să facă obrăznicii şi fapte rele. Certaţi-vă cu aceia care vă atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defăimători.

Când veţi merge la secţia de poliție, unde l-au arestat pentru că a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor că este un copil rău, un hoţ, că v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodată să îl faceţi să înţeleagă. Astfel, voi veţi ieşi basma curată, justificaţi în faţa celorlalţi.

Pregătiţi-vă pentru o viaţă plină de durere şi tristeţe. O veţi avea!"

(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk, Mamă, ai grijă! : Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor, Editura Bunavestire, Bacău, 2001) - preluat de pe site-ul doxologia.ro

cum putem fi plăcuţi lui Dumnezeu

Conform Sfântului Vasile cel Mare, trei sunt felurile în care putem fi plăcuţi lui Dumnezeu:

1. Făcând voia lui de frica pedepsei; şi atunci suntem în starea slugilor.

2. Lucrând bunătatea pentru plata făgăduinţelor şi pentru folosul nostru; şi atunci ne asemănăm celor ce slujesc cu sâmbrie.

3. Săvârşind binele pentru însăşi bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu; şi atunci suntem în starea fiilor.

Iar ca o concluzie, avva Dorotei adaugă: fiul, dacă ajunge la vârsta deplină şi la înţelegere, face voia părintelui său nu pentru că se teme de bătaie, nici pentru plată, ci mai vârtos iubindu-l face cu bucurie toată voia părintelui său şi se poartă cu toată cinstea şi cuviinţa faţă de el, fiind încredinţat că toată avuţia părintească este a lui.

sfaturi

Fereşte-te să dai sfaturi altora:
- cei mai deştepţi decât tine se vor înfuria sau vor râde de ele
- ceilalţi nu le vor înţelege

Şi tot despre sfaturi...
Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături (Constantin Noica - Jurnal Filozofic)

Biblia Ortodoxă (.epub şi .mobi)

Biblia ar trebui să fie cartea de căpătâi a oricărui creştin, cu obligativitatea morală de a o consulta periodic sau de câte ori simţi nevoia de hrană duhovnicească. Suntem datori să citim cuvântul lui Dumnezeu, fără însă a avea pretenţia sectară că NOI putem înţelege şi explica TOTUL de capul nostru, stând în afara Bisericii Apostolice şi folosindu-ne doar de propriile puteri intelectuale. Comparaţi cu alte denominaţiuni creştine, ortodocşii sunt deficitari la citirea Sfintei Scripturi.
În condiţiile scrise mai sus, pentru credincioşii care iubesc tehnologia (şi nu numai), există şi veşti bune: zilele trecute a apărut (pe site-ul celor de la elefant.ro) Biblia ortodoxă în format electronic. Momentan sunt ceva probleme la download (generează fişiere ce conţin zero biţi) dar nădăjduiesc să se rezolve în timp util şi să poată fi descărcată.

Sunt conştient că există deja mai multe versiuni ortodoxe online (site-uri) din care amintesc...
- Biblia Ortodoxă (ver. sinodală cu posibilitatea facilă de căutare)
- Biblia Ortodoxă (ver. Bartolomeu Anania) găzduită pe site-ul mănăstirii Dervent
- Biblia Ortodoxă (ver. sinodală, doar text, fără funcţie de căutare)
- Biblia Ortodoxă (include şi lectură audio făcută la mănănăstrirea Frăsinei)
Aşadar, chiar dacă există versiuni online, nu am găsit nicăieri până acum o versiune ortodoxă în formatul .mobi (pentru Amazon Kindle) sau .epub (pentru restul e-readerelor, telefoanelor şi tabletelor android). Alte versiuni în afară de cele ortodoxe există deja, DAR nu fac obiectul discuţiei de faţă.

În concluzie, de-acum nu există practic niciun motiv să nu ai mereu la îndemână Sfânta Scriptură. Şi să o citeşti. Şi nici nu trebuie să cari după tine o carte voluminoasă (dacă acesta putea fi un motiv invocat până acum). Când butonezi laptop-ul, telefonul sau tableta (gesturi probabil normale pentru omul secolului XXI) poţi face ceva util pentru tine şi sufletul tău, în locul facebook-ului, al jocurilor sau al filmelor cu care -bănuiesc- eşti deja obişnuit(ă).